Saturday 21 July 2007

Arpasel - 21iul

Cum sa scapam de canicula asta ? Trebuie sa cautam un loc cat mai racoros unde sa ne petrecem we-ul inainte sa ne intoarcem in cuptorul din Timisoara :D Cum tot am avut drum in Brasov si drumul spre casa trece pe la poalele Inaltzimii Sale, Maritul Fagaras, nu puteam sa nu-i aducem omagiile noastre, trecand asa in graba pe langa dansul ... asa ca raspunsul cautarilor noastre era destul de evident ;) Nu stiam dc Maria-Sa ne va darui o sambata racoroasa, insa vineri seara pe masura ce urcam Transfagarasanul spre Balea Lac, termometrul scadea promitzator ;) De la 34 de grade la nivelul soselei din depresiune, continua sa scada imbucurator, asa incat am inceput sa
pariez cu Gianina la cat se va opri :P Gianina mizeaza pe 12gr, iar eu pe 14gr. Incalzirea globala are efecte mai devastatoare decat presupunerile noastre optimiste si hotaraste 18gr la ora 21.30. E bine si asa :P

Ochi spre cer

Pe cararea caprelor

Ne punem cortul cat mai departe de picnicari si manelisti si ii asteptam pe baieztii ce trebuie sa soseasca din Bucuresti : Cata Pobega si Ioan Stetca. Stam totzi de vorba, mai ciugulim ceva si cum termometrul arata deja 17gr hotaram ca este o temepratura rezonabila pt culcare ;) Ah! o adevarata desfatare sa dormi in asa conditzii, gandidu-ne la cloceala din campie.
Dimineatza suntem pusi pe fapte mari, ne trezim la 6 odata cu soarele, suntem cei mai matinali din caldare, dar noi avem treaba, asa ca ora 7 ne prinde suind plini de elan spre Saua Caprei.

Fiind baiet custuri cutreieram

Capritze de munte...

Tzinta noastra este Creasta Arpaselului legata cu cea a Vartopelului ... pt cine n-a auzit sau n-a vazut : locul unde natura a brodat cea mai salbatica dantelarie de piatra din intreaga creasta principala a Fagarasului. O custura mai greu accesibila drumetzului obisnuit, unde tzancurile si acele de piatra iau locul stalpilor indicatori dintr-o poteca obisnuita, iar marcajele ne sunt pitoanele ruginite lasate cu ... de altzi confratzi intru pasiune care-au calcat cu mult timp inaintea
noastra pe aceasta creasta zimtzatza ce parca vrea sa spintece vazduhul.
Ne bucuram cand le gasim si stim ca suntem pe drumul cel bun. Arpaselul, prietenul nostru din ziua de azi, il stim, am mai facut cuostintza cu el in cateva randuri, insa acum vrem sa-i cunoastem o alta latura, il parcurgem de la V la E, asa pare ceva mai interesant.
Am mers lejer, fara sa ne grabim, lasand diafragmele aparatelor foto sa fie mangaiate de soarele caldutz de dimineatza si iata-ne ajunsi la ora 9 in Portitza Arpaselului sau Strunga Marelui V in jargonul alpinistilor. Loc tare interesant, o taietura imensa in creasta de dinozaur a Arpaselului, unde adie mai mereu un vanticel racoros si esti cu un picior in Ardeal si cu celalalt in Muntenia. Picioarele stau bine, trebuie sa fii atent doar la cap :D nu exista nici un indicator cu caderi de pietre, insa prietenii stiu de ce ... purtarea castii este obligatorie!

Si o capritza pe bune...

Foc incrucisat

Doua vai impresionante cu doua caldari pe masura se astern la picioarele noastre : inspre nord salbatica si mai putzin umblata vale a Arpaselului, iar spre sud mult mai cunoscuta Caldare a Fundului Caprei.
Deasupra noastra se inaltza rece si negru peretele Marelui V. Cand am facut cunostintza cu Arpaselul la primul rapel in Strunga, imi parea destul neprimitor peretele asta pt ca e foarte friabil. Acum insa si dupa vizita din iarna, nu mai imi pare chiar asa, am ajuns sa-l cunosc bine, stiam locurile pitoanelor si linia traseului asa incat ascensiunea a fost simpla si placuta.
Urcam in 2 echipe, primii au mers baietzii Cata si Ioan, dupa care am urmat eu cu Gianina. 2 lungimi de coarda ne-au condus pana sus, a trebuit sa fim atentzi ca cei din fatza doar sa nu le daruiasca celor de dedesubt vreun cadou in forma de bolovan. Ies in varf, acum sunt in creasta, o lumina calda si placuta invaluie intreag Arpaselul.

Free solo

La cules de floricele

Totul este acum la picioarele noastre, de aici de sus lumea se vede altcumva, privelistea ma indemana la reverie, imi trec o gramada de intrebari si ganduri prin cap ... jos in vale sunt 2 lumi distincte fiecare cu regulile ei, separate doar de un perete, de parca natura a pus o stavila in calea hoardelor de navalitori care au construit drumul de vanatoare din Fundul Caprei : inspre nord una frumoasa si salbatica, un ciopor mare de capre care se racoreste pe o pata mare de zapada in Caldarea Arpaselului, iar dincolo de partea cealalta inspre sud o cohorta nesfarsita de oameni de toate felurile ce iau cu asalt Muntele urmand poteca sinuoasa trasata cu minutziozitate intocmai ca Marele Zid Chinezesc in miniatura.
Totusi e bine ca inca exista stavile si bariere naturale, locuri de care oamenii sa treaca mai greu. Noi suntem aici pe creasta zimtzata, intre cele 2 lumi, ma simt de parca as fi undeva inaltzat in vazduh, aidoma zeilor ... noi ce cautam aici ? de care parte suntem ? oare pe care lume o iubesc mai mult ?
Ma trezesc din reverie, baietzii s-au ridicat, Gianina a ajuns si ea in regrupare ... mda, e momentul sa mergem mai departe. Urmam dantelaria sinuoasa a crestei, inspre nord racoare si stanca, inspre sud caldura si iarba. Preferam locurile unde este stanca, incercam sa urmam matematic creasta si sa evitam pe cat posibil pantele abrupte incarcate cu pernitze inselatoare de iarba dinspre sud.

Sa facem inventarul

Dantele de piatra

Ajungem la o adevarata citadela de piatra a Arpaselului, locul unde se inaltza zvelte spre cer doua turnuletze construite dintr-o ingramadire haotica de blocuri de stanca instabile, turnuletze denumite de inaintasii nostri : Urechile de Iepure. Incepem sa le escaladam, aici e deliciul si avantajul parcurgerii Arpaselului dinpre V la E. Pe prima Ureche, cea vestica, nu gasim deloc pitoane, insa catzararea nu e deloc dificila, Cata si Ioan o abordeaza free-solo, trebuie sa fie atentzi sa nu ramana cu vreo priza in mana :D Eu si Gianina preferam varianta mai sigura si dornici sa ne testam noile jucarii, asiguram cu frenduri prin fisurile pe care natura le-a creat cu darnicie.
De pe prima Ureche nu mai rapelam, coboram in descatzarare si folosindu-ne de cablul existent acolo. Pana sa ajung si eu cu Gianina in mica strunga dintre cele 2 Urechi, Ioan a si fugit pe a doua Ureche. Nu gaseste decat 2 pitoane pe cei 15m ai Urechii, amplasate destul de prost, unul la inceput si altul fix sub top, asa ca de fapt urca tot cam un free-solo, primul piton asigurandu-l doar ca nu va face o tumba de cateva sute de metri pana jos in poteca turistica din caldarea Fundul Caprei :D Dar Ioan sta bine cu moralul si urca f bine, apoi Cata il urmeaza relaxat asigurat fiind de sus. Eu cu Gianina ne folosim din nou de jucariile noastre, asa ca urcam relaxatzi, e o adevarata placere asa, prindem o fisura care ne conduce pana in varful Urechii estice unde gasim o regrupare cinstita la 3 pitoane.

Ce a fost mai greu a trecut

Gasca vesela

Dupa ce rapelam din a doua Ureche, suntam vf lui Adam si folosim poteca ce ne urca direct pe vf Fantana, unde ne regrupam cu totzii. Ne aflam intr-un loc magnific, suntem in inima Fagarasului... privim in urma la maretzia Arpaselui, ce se inaltza sprintena tocmai din abrupturile de sub Capra si Buteanu, admiram contraforturile stancoase de pornesc din strafundurile caldarii Arpaselului ce parca sustzin ca niste imensi stalpi de piatra intreg esafodajul instabil a acestei minunate dantelarii de piatra a citadelei Arpaselului, apoi privirea surprinde niste plaiuri mai blande pt moment, este minunata caldarusa a Prelucii, care sta suspendata ca un caus de palma deasupra intregii vai a Arpaselului, pt ca apoi privirea sa se loveasca de zidurile amenintzatoare ale jandarmilor ce constituie Albota Salbatica. Turul se incheie cu mica custura care desparte vf Fantana de Turnul Vartopelului pe care care urmeaza noi sa descatzaram.
Strasnic loc si bine pazit, nu se ajunge prea usor aici, asta ma gandesc in timp ce privesc aglomeratzia ce s-a creat jos in caldare in partea dinspre sud, cea cu lumea oamenilor, unde parca caldura torida a manat atatzi de multzi turisti cum n-am mai vazut niciodata, ce s-au imbulzit sa scape ca si noi de canicula in inima acestui Munte minunat ce este Fagarasul.

Cucu-bau

Acum iar e de coborat?

Ne intalnim aici cu altzi confratzi intru pasiune, o trupa de vreo 6 bucuresteni ce doreau sa faca Arpaselul in sens invers, de la E la V si altzi 2 Muchia Albotei.
Dupa o ultima portziune de descatzarat ce necesita putzina atentzie ajungem in saua de sub Turnul Vartopel pe care il escaladam care prin horn, care direct pe muchie, dupa care creasta Vartopelului mi se asterne la picioare. Nu mai avem nevoie de materiale tehnice, Vartopelul e usor de parcurs.
Dupa 4.30h din Portitza Arpaselului am ajuns in poteca turistica din Fundul Caprei.
Ajunsi inapoi la Balea constatam cu surprindere cat amar de popor a adus canicula de la campie aici in Fagaras. Lume pestritza de toate felurile. Daca toata lumea ar respecta Muntele ar fi frumos, insa pe langa sutele de masini cum n-am vazut niciodata la Balea Lac, ne-a fost dat sa vedem mizerie, gunoaie, ambuteiaje, claxoane, manele, masini bengoase din care urlau boxele, pipitzele cocotzate cu fundul pe geam "admirand" Muntele, masini ce au tinut mortzis sa defileze ostentativ pe "lungul" drum dintre parcarea de la tunel si cea din fatza cabanei Balea, probabil de cei ce stiu sa guste Muntele doar printr-o bere la 2000m.
Toate astea m-au facut sa gandesc ca ei nu sunt decat niste hoarde navalitoare atrase de vremea frumoasa, nu de Muntele aflat acolo, hoarde pe care prima ceatza le va risipi rapid. Si strecurandu-ma cu greu la vale printre masini am zambit amar si totusi m-am bucurat gandidu-ma... ce bine ca nu sunt ca ei ! :D

No comments: